Articol de calitate
Within Temptation este o formaţie olandeză de metal simfonic, fondată în anul 1996 de către cântăreaţa Sharon den Adel şi chitaristul Robert Westerholt. Genul muzical al formaţiei este descris deseori ca fiind metal simfonic, dar şi metal gothic în presă. Solista, Sharon den Adel, a declarat în cadrul unui interviu că muzica lor se încadrează în sfera rocku-lui simfonic.
Imediat după lansarea albumului de debut numit Enter, formaţia s-a făcut remarcată în rândul unor ascultători. Până în anul 2001, trupa a devenit cunoscută de un public mai numeros, prin intermediul single-ului „Ice Queen" extras de pe albumul Mother Earth, care a atins poziţia cu numărul 2 în topuri. De atunci, Within Temptation a câştigat de cinci ori consecutiv premiul Conamus Exportprijs. Următorul lor album, intitulat The Silent Force a atins prima poziţie în topurile celor mai bine vândute produse în Germania, Olanda şi Belgia. Ultimul lor album, numit The Heart of Everything a obţinut aceleaşi poziţii.
Articolul de calitate se schimbă la fiecare 10 secunde. Dacă totuşi când reîncărcaţi pagina vedeţi mereu acelaşi articol, vă rugăm să apăsaţi aici.
Ştiaţi că...?
![Sankt Joachim AR(gento) : DOM(i) : SLI(c) : STE(phanus) : E(t) : 7 : FRA(tres) : COM(es)[2] : D(ominus) : BA(ssani)](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/a/ad/Joachimsthaler_1525.jpg/150px-Joachimsthaler_1525.jpg)
- Numele dolarului provine de la cel al talerului, moneda Sfântului Imperiu Roman bătută la Joachimsthal (Valea lui Joachim) în Boemia, azi Jáchymov, Republica Cehă.
- Alfabetul latin a fost introdus în Turcia acum 80 de ani, în august 1928.
- Motoreta Mobra 50, fabricată începând cu anul 1971, avea motorul produs de întreprinderea METROM Braşov, iar asamblarea motoretei se făcea la fabrica din Zărneşti.
- Cea mai veche încercare dramaturgică cunoscută până astăzi scrisă în limba română este Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragice expressa (Uciderea lui Grigore Vodă în Moldova exprimată sub formă de tragedie). Piesa are ca personaj central pe Grigore al III-lea Ghica (foto), domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti.
- Arborele de cauciuc numit ca-hu-chu (copacul plângător), era folosit, după spusele portughezilor din secolul al XV-lea, de către băştinaşi pentru confecţionarea de îmbrăcăminte impermeabilă.
- Soluţia Schwarzschild este o soluţie statică, sferic simetrică a ecuaţiilor Einstein, ce prezintă câmpul gravitaţional al unei găuri negre sau al unui corp (asteroid, planetă, stea, galaxie) fără rotaţie.
- Numele speciei camelopardalis derivă din cuvântul grecesc kamēlopardalis care descrie girafa ca având un gât lung ca o cămilă şi pete ca un leopard.
- „Noua Barcelona” este denumirea unui oraş spaniol care ar fi trebuit să fie construit în Banat pentru coloniştii spanioli, lângă Becicherecu Mare (azi Zrenjanin, Serbia). Construcţia oraşului a fost întreruptă din cauza războiul cu turcii şi a bolilor care au decimat primii colonişti spanioli ce fuseseră colonizaţi aici între 1735-1738.
|
|
Actualităţi

- 1 ianuarie Slovacia adoptă moneda unică europeană, înlocuind coroana şi devenind a şaisprezecea ţară membră a zonei euro.
- 22 decembrie Premierul desemnat, Emil Boc, şi membrii cabinetului său au primit votul de investitură al Parlamentului României.
- 5 decembrie A încetat din viaţă Ticu Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.
- 5 decembrie A murit Anca Parghel, una dintre cele mai cunoscute interprete de jazz din România.
- 5 decembrie Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Alexei al II-lea, a decedat vineri dimineaţă, în reşedinţa sa din Peredelkino.
- 4 decembrie Rezultatul alegerilor legislative din România nu indică niciun partid care să obţină o majoritate. Partidul Democrat-Liberal a obţinut cele mai multe mandate, 115 în Camera Deputaţilor şi 51 în Senat, fiind urmat de alianţa dintre PSD şi PC (114 în Cameră şi 49 în Senat), PNL (65 în Cameră şi 28 în Senat) şi UDMR (22 în Cameră şi 8 în Senat). De asemenea, 18 mandate de deputat au fost obţinute de reprezentanţi ai altor minorităţi naţionale.
- 26 noiembrie 101 persoane au murit şi alte sute au fost rănite într-o serie de atacuri teroriste ce au avut loc la Mumbai, în India.
- 21 noiembrie O echipă de oameni de ştiinţă a confirmat descoperirea, în oraşul polonez Frombork, a mormântului preotului şi astronomului Nicolaus Copernic, părintele teoriei heliocentrice.
Comunitate
|